Toata adolescenta mea mi-am dorit un pierce in spranceana. Si mereu imi imaginam unde o sa mi-l dau, cum o sa fie, o sa doara, n-o sa doara. Oh well, abia acum, multumita colegei mele de la scoala de dealeri, Oana, (sarumanaaaa Oanaaaaa kiduta) mi-am dat. Azi dupa scoala am fost sa-mi cumpar un pierce, un perfuzor de la farmacie si...voila, pe o banca in parc s-a intamplat minunea. Pen`ca stateam eu asa intr-una din diminetile trecute, si printre invatat pt examenul la lalalalala Limba Engleza Contemporana si tabla inmultirii cu 11, 17, 35, 8 si 5 pana la 20, am avut o crunta revelatie, aproape sepulclara, ca sa fiu sincera asa. Ce pla mea ma fac, daca, presupunand ca ma regasesc in viata si pe la 40 de ani, o sa ma gandesc cum ar fi fost daca as fi avut si eu pierce in spranceana? Ei?! O sa fie a 1001-a frustrare la varsta aia, cel mai probabil, asa ca, m-am gandit io ca ar fi mai bine sa fac ceva sa n-o mai am. Bine, asta e explicatie d-aia ca in povestea cu drobu`. Da` orisicum, m-a mancat de pierce si amu` am. Mhahaah. :D Ma simt ceva mai cool acum, numa` ca ma strafulgera un gand aproape sinistru, am trecut sau nu de pubertate?
V-am pooopath, oameni buni.
-