"Un fleac, m-au ciuruit!"
Nu stiu altii cum sunt, dar pentru mine cand vine vorba de calatoria cu mijloacele de transport in comun, pot spune ca am parte atat de adrenalina cat si de adevarate aventuri. In fiecare dimineata autobuzul 30 (ploiestienii stiu) e plin ochi. Asta nu ar fi nimic daca ai putea sa te strecori si tu ca un om normal, sa iti gasesti un coltisor unde sa te sprijini de bara pana cand ajungi la destinatie. Dar nu, cand vine vorba de Romania, cele mai mici cerinte de comfort si liniste sunt cele mai greu de satisfacut. Nu numai ca in fiecare dimineata se gasesc 5-10 batrani anxiosi care te imping, te inghesuie, te dau din stanga in dreapta, ca sa isi faca loc pe scaun gol. Iar daca soarta face ca scaunul sa fie ocupat de vreun elev/student, nu e nicio problema, pentru ca exista 2 faze la care acestia apeleaza. 1)Faza intai: incearca sa te lucreze la coarda sensibila, exprimandu-si off-ul si durerile de spate, reclamand efectele drastice ale senectutii. Daca tu, in nesimitirea ta, nu te ridici sa acorzi politicos locul, vor apela la faza 2) care consta in admonestarea ta ca fiinta fara suflet, educatie s bun simt. Ajung pana la a-ti condamna proasta crestere si incapacitatea de a empatiza cu doleantele lor de batrani neajutorati. Ei bine, atat de "neajutorati" incat daca e sa alerge sa prinda autobuzul te fac la viteza de departe. Insa cand urca si au ghinionul sa nu prinda loc, brusc ii apuca toate bolile posibile.
Chiar si atunci cand tu nu stai jos, si incerci sa te sprijini de bare, sufocat de multime, se gaseste cineva sa comenteze ca il calci pe picioare, ca l-ai inghiontit intentionat, ca sa ai grija cu ghiozdanul/geanta ca il inghesui. "Apoi sa ma pupati in dos, Ofuscaciunea Voastra, dar unde mama dracului sa ma dau? Ti-ai cumparat cumva spatiu in autobuz si ti-l invadez cu insolenta? Nu vezi ca toti stam ca sardinele aici? Ce vrei sa facem sa nu te inghesuim? Sa leviam deasupra autobuzului? Ei bine, nu se poate!" Asta nu ar fi nimic daca nu ar fi in peisaj si acei simpatici care asculta manele la maxim pe telefon, si zbiara, strigandu-se, in conditiile in care se afla unul la un capat si altul la celalalt al autobuzului. Sa nu uit momentul acela cand se aude Inna si 10 pitipoance scot la instantaneu telefonul din buzunar/poseta. "Ah, fata, credeam ca e al meu!".