Carti Literatura Universala de vanzare

Aveti mai jos o lista de 140 de carti din literatura universala care sunt de vanzare.
Preturile sunt cuprinse intre 5-25 lei volumul.
Ele apartin unui domn in varsta rapus de cancer, iar pentru a procura banii necesari medicamentelor lunare scumpe, a recurs la aceasta metoda. (de a-si vinde cartile din biblioteca, toate aflate intr-o stare f buna).
Saptamana urmatoare va mai urma o lista cu alte 300 de titluri.
Daca sunteti interesati, va rog sa scrieti pe mailul: martzy_martzy@yahoo.com (Rac Mariana). De asemenea o puteti contacta pe Mariana prin id-ul de messenger: martzy_martzy

1.Ascamio – Al. Dumas
2.Bietul Ioanide – G. Calinescu
3.Caracatita – Frank Norris
4.Copiii capitanului Grant – Jules Verne
5.Clopotele din Basel – Louis Aragon
6.Casa blestemata. Intrusul – Vicente Blasco Ibanez
7.Chipul dragostei - Jerzy Broszkiewicz
8.Catunul – William Faulkner - vanduta
9.Cararea pierduta – Alain Fourier
10.Cum au cunoscut oamenii pamantul – Virgil Hilt si Ioan Popovici
11.Cei patruzecisicinci(vol.1 si 2) – Al. Dumas
12.Cei trei muschetari(vol. 1 si 2) – Al Dumas
13.Colierul reginei – Al. Dumas
14.Capitan la cincisprezece ani – Jules Verne
15.Cinci saptamani in balon – Jules Verne
16.Capitanul Hatteras – Jules Verne
17.Confesiunile unui opioman englez - Thomas de Quincey
18.Domul linistit – Mihail Sholohov
19.Das Niebelungenlied
20.Diamantele negre – Jokai Mor
21.Doamna de Monsoreau – Al. Dumas
22.Dictionar roman-german
23.Dictionar german-roman
24.Dictionar de neologisme
25.Die Große Duchen (germana)
26.Der Gute Ton(germana)
27.Dupa douazeci de ani – Al Dumas
28.Elmer Gantry – Lewis Sinclair
29.Egoistul – George Meredith
30.Episoade nationale – Benito Perez Galdos
31.Faust – Goethe(germana)
32.Femeia in alb – Wilkie Collins
33.Germinal – Emile Zola
34.Ghepardul – Giussepe Tomasi di Lampedusa
35.Ghidul Banatului
36.Gentlemanul Schiop – Constantin Barbuceanu
37.Gran Canaria – A. J. Cronin
38.Henry Esmond - William Makepeace Thackeray.
39.Händel- biografie
40.In fata steagului – Jules Verne
41.Insula cu elice – Jules Verne
42.Insula – Robert Merle
43.Intelepciunea nebunului - Lion Feuchtwanger
44.Ivanhoe – William Scott
45.Inotatorul ranit – Leonida Neamtu
46.Afacerea murdara din strada Merulana – Carlo Emilio Gadda
47.Jonathan Wild – Henry Fielding
48.Intalnire cu Hebe – Ovidiu Surianu
49.Isabela-Simfonia Pastorala – Andre Gidé
50.Iubire - Alexandar Karasimeonov
51.Johann Strauss – George Sbarcea
52.Jack London – Irving stone
53.Lotte la Weimar – Thomas Mann
54.Luna si doi bani jumate - W. Somerset Maugham
55.Legendele Olimpului – Alexandru Mitru
56.Liszt – Th. Balan(biografie)
57.Leonard – Th. Balan(biografie)
58.Mihail Lermontov – Tamara Gane(biografie)
59.Luna la Omaha – Jean Amila
60.Muzica, arta greu de inteles – George Balan
61.Memoriile lui Hector Berlioz – (traduse de)George Balan
62.Mozart – I. Weinberg(biografie)
63.Mahler – George Balan(biografie)
64.Michelangelo – biografie
65.Mesterul Piere Huguenin – George Sand
66.Mall Flanders – Daniel Defoe
67.Mauprat – George Sand
68.Mascarada – Alberto Moravia
69.Mai tare ca moartea – Guy de Maupassant
70.Memorii – Al Dumas
71.Misterioasa sirena – Mircea Serbanescu
72.Misiunile capitanului Dan – Nicolae Tautu
73.Mireasa din Lamermoor – Walter Scott
74.Mirovici. Printesa Tarakanova - G. P. Danilevski
75.Meduza – Miron Scrobete
76.Nuvele italiene contemporane
77.N.N. Tonitza – Petru Comanescu(biografie)
78.Nansen – A. Talanov
79.Necunoscuta – Ion Grecea
80.Necunoscuta de la Wildfell Hall- Anne Bronté
81. Omul amfibie -Alexandr Beleaev
82.Omul de la ora 13 - Drago? Vicol
83.Omul invizibil – H.G. Wells
84.Odiseea capitanului Blood – Rafael Sabatini
85.O pagina de dragoste – Emile Zola
86.Omul de la capatul firului – Rodica Ojoc Brasoveanu
87.Orele astrale ale omenirii – Stefan Zweig
88.O iarna pe muntele Fuji – Erwin Wickert
89.Pescuitorii in apa tulbure – Balzac
90.Proza satirica franceza
91.Giacomo Puccini – George Sbarcea
92.Niccolo Paganini – Ion Ianegic
93.Povestiri amare - Pär Lagerkvist
94.Palaria comisarului – Werner Steinberg
95.Praga – George Serban
96.Poveste de iubire(Love story) – Erich Segal
97.Pasiunea Anei Ozores – Clarin
98.Prietenul nostrum comun – Charles Dickens
99.Primarul din Casterbridge – Thomas Hardy
100.Planeta cu sapte masti – Gerard Klein
101.Pomul de Craciun - Michel Bataille
102.Poveste despre doua orase – Charles Dickens
103.Povestiri stranii – Mihai Radulescu
104.Povestiri dintr-un buzunar si povestiri din celalalt buzunar - Karel ?apek
105.Quentin Dueward – Walter Scott
106.Regina Margot – Alexandre Dumas
107.Robur cuceritorul – Jules Verne
108.Richard Wagner – M.S. Druskin
109.Gioachino Rossini – G. Sbarcea
110.Rabelais – Ovidiu Drimba
111.Rocambole – Ponson de Terrail(vol 1,3,4,5)
112.Razboiul femeilor – Al. Dumas
113.Requiem pentru noi toti – Jose Maria Sanjuan
114.Sub stele – A.J. Cronin
115.Singur pe lume – Hector Malot
116.Saga despre Njal – Njal(2volume)
117.Steaua Ket – Al. K Beleav
118.Sunt un natarau - Sherwood Anderson
119.Salul Negru - Luigi Pirandello
120.Salba Miresei - Erwin Wittstock
121.Stapanul lumii - Al. R. Beleaev
122.Spartacus - Raffaello Giovagnoli
123.Beethowen, Marile epoci creatoare. Simfonia a IXa – R.Roland
124.Robert Schumann – Eugenia Ionescu
125.Schubert - ***
126.Scene din viata lui Shakespeare - Mihnea Gheorghiu
127.Sensurile muzicii – G. Balan
128.Stefan Luchian - ***
129.Strajerii Casei – Shirley Ann Grau
130.Spionii veneau din infern - Charles Wighton si Gunter Peis
131.Suanii – Honore de Balzac
132.Stoicul – Theodore Dreisder
133.Saptamana neterminata – Petre Salcudeanu
134.Suflete Zbuciumate – Stefan Zweig
135.Sfarsit de capitol – John Galsworthy
136.Soareci si oameni – John Steinbeck
137.Sapho – Alphonse Daudet
138.Sallambo – Gustave Flaubert
139.Trandafirii negri – Sahib Djamal
140.Teodora Imparateasa Bizantului – Charles Dieh

Crima si Pedeapsa

"Crima si Pedeapsa"

F.M. Dostoievski

***

Cartea am citit-o anul trecut. A fost prima carte citita integral de Dostoiesvki. (mai avusesem in trecut cateva incercari esuate in a citi "Idiotul" si "Demonii". Eram in perioada aia in care incepeam 1000 de carti si nu terminam nici una. Dumb. Stiu. Habar n-am de ce faceam asta. Nu ma puteam concentra, mereu gaseam alta carte, care aparent era mai interesanta, si o abandonam pe cea pe care o aveam in pending. Anyways, acum pot sa spun ca m-am vindecat. Dar am dat-o in extrema cealalta. *mereu am fost un om al extremelor, calea de mijloc nu-i pentru mine, haha..haha..ihaha. ok, i`m done*. Acum citesc pana la capat tot ce incep. *al dracu` de bizar obicei, asa-i?* si nu numai atat; adica, dupa ce termin o carte, caut recenzii, comentarii, alte carti scrise despre cartea respectiva. Acum imi aleg cartile cu mai multa atentie. Oricum, nu-mi mai fac liste dinainte. Dupa ce termin o carte,  incep si ma foiesc aiurea,  nu mai am rabdare sa o caut pe urmatoarea. Scotocesc in biblioteca persoanala, in cea a prietenilor, pe net, pe unde mai apuc, uneori mai tin seama si de recomandari..si ma apuc. Asa..si acu` sa ies din paranteza..badabim badabaaam)

Personajul principal al cartii este Rodion Raskolnikov, un fost student din Moscova, in varsta de 23 de ani. Aflat in pragul mizeriei, lipsit de resurse financiare, intrucat si singura sa sursa de venit avea sa dispara (meditatiile pe care le dadea), Raskolnikov infaptuieste nu doar o crima impotriva unui om, ci  si o sinucidere. ...*Imi vine greu, al naibii de greu, sa scriu despre cartea asta. Are o semnificatie aparte pentru mine. (o citeam in acelasi timp cu o persoana draga mie si seara ne intalneam in parc si povesteam. Povesteam ore in sir despre crima, despre Sonia, despre frustrarile existentiale, despre Dunecica, despre Lujin, Razumihin si.. despre un posibil sfarsit. Ne zugraveam finalul cartii in fiecare zi altfel. A fost special. Si inca mai este.) De fapt, mai bine nu mai scriu, sunt "n" recenzii pe net despre "Crima si Pedeapsa", recenzii bune si recenzii mai putin bune. Daca cititi cartea o sa va dati singuri seama de asta.*

Finalul cartii a fost ciudat. Pentru mine cel putin. A fost...neasteptat. Poate prea imprevizibil. Ma asteptam la ceva mai dramatic, dar a fost frumos asa si simplu. Si frumos. Da, frumos frumos. *stiu ca ma repet ca o toanta, dar sunt intr-o stare meditativ-contemplativa, si asta ma face toanta, foarte toanta*

De mentionat teoria lui Raskolnikov  cu privire la impartirea oamenilor in doua categorii: in prima se regasesc oamenii obisnuiti, care traiesc in permanenta supunere, incapabili fiind sa aduca ceva nou.
In a doua categorie gasim oamenii cu spiritul protestatar, oamenii independenti care au darul de a rosti ceva nou. Iar crima lui este un omagiu adus celei din urma.

"...Cei mai multi cer distrugerea lucrurilor de azi in numele binelui de maine, si da, un astfel de om, pentru ideea lui, ar trebui sa verse sange, sa treaca peste cadavre, el, in toata constiinta, nu va pregeta s-o faca..."

Mie mi-au placut toate personajele in egala masura. In fiecare m-am regasit, putin cate putin. Am notat undeva cateva dintre replicile mele preferate. Here they are:

Raskolnikov:

“Eu n-am ucis un om, am ucis un principiu!” , “Am vrut sa fiu un Napoleon si de aceea am ucis… Acum pricepi?”

"Nu m-am plecat in fata ta, ci in fata intregii suferinte umane"

"Stii, Sonia, zise el cu un fel de insufletire, stii ce am sa-ti spun : daca as fi ucis numai din pricina foamei, urma el, apasand pe fiecare cuvant, si privirea lui, desi sincera, avea ceva enigmatic, as fi fost… fericit acum!” .

"Si sunt, sunt indiscutabil un paduche […] pentru ca eu sunt poate mai josnic si mai dezgustator decat insusi paduchele ucis, si fiindca am presimtit dinainte ca am sa mi-o spun dupa ce-am sa ucid! Oare se poate asemana ceva cu groaza asta?! O, ticalosie! ”

Lujin:
"Pasiunea este marturia entuziasmului pe care il trezeste un anumit tel, precum si revolta impotriva imprejurarilor vitrege exterioare care impresoara acest tel"

Svidrigailov:
"Fiecare cauta sa fie fericit si cel mai bine o duce acela care reuseste sa se insele mai bine"

Am incadrat prost acest post la categoria "carti". anyways...

Bolnav de dragoste

Love sick

Iata ceva foaaaarte interesant. Se pare ca dragostea ar fi  o boala, conform unor studii recente, pe care doctorul Frank Tallis le reda in cartea sa "Love sick".

Citat de pe un forum strain de literatura:

Love is a Mental Illness?

"Love is an Mental Illness. So goes the Dr. Frank Tallis Thesis in his book "Love Sick". This mental Illness has been recognised and recorded in papyrus by early Egyptians thousands of years ago. The symptoms of "Love Sickness" has been well documented by Muslim Physicians and writers of the early Islamic Empires, culminating in the writing of the all-time classic Love Story of "Layla and Majnun" - the Archeytype of all love stories. Love at First Sight, The Exhileration of meeting, The Infinite Possibilites of joy, The Love Triangle, Unrequited Love, The Separation, Yearning for the Beloved and The Madness and finally Death of the Lovers in the absence of each other.

Love starts off with joyfulness but it's a joy that has the inenvitable sadness attached to it. The High's and Lows of Love Sickness is same as that of a manic depressive - a mental illness that is now fully recongnised and has some effective remedy for it. Although love sickness is no longer recognised as an illness - so goes Tallis arguments, it has symptoms that can be readily diagnosed as a mental illness. Love Sickness can kill - from Sappho jumping off a cliff for unrequited love to lovers committing suicide. Love make us irrational. It unsettles us. Turns our world's upside down. Therefore this Illness needs a ready diagnoses and needs to be treated."

Oh well... Mie mi-a spus cineva, o cunostinta oarecare care a patit-o, ca lucrurile decurg frumos la inceput, cand simti si aerul din jurul tau(devine brusc tot mai consistent), mergi pe strada si totul e pufos, ai parte de sinestezii, simti ca totul e asa cum trebuie sa fie si ti se pare ca toul e perfect la modul in care nu mai fusese niciodata pana acum atat de perfect.
Am mai aflat tot de la cineva ca apoi lucrurile decurg din ce in ce mai rau, in faza finala, incepi sa te evapori incet, si nimic nu mai are forma, gust, miros, totul ti se pare derizoriu, consideri ca te poti dispensa de oricine si nu mai dai doi lei la modul serios pe nimeni, nu faci decat sa iti bati joc de oricine iti pica in plasa, fie ca e vorba de amicii tai, de familia ta, de oamenii noi pe care ii cunosti.
Am dedus ca de fapt te doare in pix de toti, ti-e lehamite, incepi sa suferi cu inima(fizic vorbind, ai caderi de tensiune sau palpitatii), mergi pe strada si nu vezi pe nimeni, vezi doar niste carcase care se plimba de colo colo. Nimic nu mai poate fi perfect, frumos, bun, nimic nu merita osteneala, oamenii ti se par toti urati, meschini, insensibili si devii putin mai mizantrop decat erai inainte, daca erai.
In urmatoarea faza se presupune ca preferi sa imparti casa cu o pisica, sau cu niste paianjeni, decat sa o imparti cu oameni, ti se pare ca ei sunt indirect vinovati pentru boala ta, ca si cum nu ti-ar fi spus la timp ca trebuie sa faci tratament si au lasat-o sa se cronicizeze si nimic nu te mai scapa.
Sau ai cealalta solutie: sa participi la consensul tuturor, evitand sa le strici distractia cotidiana si prefacandu-te ca totul e ca la inceput, ca esti sanatos tun si ca nu au de ce sa se mai uite la tine cu expresia aia cu care se uita la un animal ranit pe care totusi le este prea mila sa il eutanasieze desi stiu ca se chinuie crancen si inutil.
Mi-a mai zis individa asta ca tot procesul te face invulnerabil la alte atacuri ale maladiei prin alti agenti, si ei, prostii, nenorocitii, bibicii se asteapta sa iti gasesti pe altcineva cat mai repede(adica alt agent patogen), dar e bine sa ii lasi sa creada, ca te mai distrezi si tu.

Adica da, e cu happy end. :D

Apoi mie asa mi s-a povestit ca este, acuma nu stiu, o fi, n-o fi, n-am de unde sa stiu, zic si eu ce-am auzit de la altii.

Ochi albastri, parul negru - Marguerite Duras

"Ochi albastri, parul negru"

Marguerite Duras

In cartea asta nu se intampla nimic. Sau poate se intampla lucururi mai frumoase decat in alte carti, in care naratiunea e dispersata pe mai multe planuri. In cartea asta nu afli nume de personaje, locuri precise, timpul exact, caracterizari de personaje, nici macar sumare. Un el si o ea se intalnesc intr-o cafenea, amandoi indragostiti prin nu-se-stie care circumstante, de un barbat cu parul negru si ochii albastri. Cartea debuteaza cu scena de pe holul unui hotel in care insul cu ochii albastri si parul negru o striga pe ea, cu un apelativ oriental. El vede scena, si ramane profund marcat de ochii acelui individ.
In continuare el si ea (cei 2 din cafenea) merg intr-o camera cu lumina galbuie, ca pe o scena uitata, la teatru, unde actorii au uitat ca sunt actori, ca publicul a plecat, si ei isi joaca la nesfarsit  rolurile. Care roluri? Rolurile unor straini pusi sa convietuiasca acolo, unde nu stii niciodata cat timp trece, ce anotimp este si cat timp a mai ramas. [Mi-a placut cum este realizata mixtura dintre epic si teatru.]  Nu stii daca ei se cunosc, daca se iubesc, daca sunt straini sau poate acolo au fost dintodeauna. Nu stii nimic, nici ei nu stiu, ei decat repeta acelasi act la nesfarsit, fara sa evolueze, fara sa se schimbe, fara emotii, poate fara sentimente. Cartea e ilimitata, nu are final, si dupa modul in care naratiunea debuteaza, nici un inceput precis nu are. Dupa ce intorci ultima fila a cartii, ai impresia ca s-a incheiat doar un capitol, ca mai dai o foaie si ai sa ii intalnesti iar pe ei doi, in camera de langa malul marii, in lumina palida, galbuie, venita de la lustra din centrul tavanului, inveliti in cearsafurile albe, ea cu matasea neagra pe fata, si el intors cu spatele, gandindu-se;... pe fundal zbatandu-se a moarte valurile...

Pana la urma, o carte se simte. Iar Ochi albastri, parul negru e o carte care se simte monstruos, El si Ea sunt perechea originara bantuita de nelinisti moderne, sunt androginul scindat pentru totdeauna… cel de-al treilea El e liantul intre cei doi.Este genul acela de carte pe care o traiesti pana la ultimul cuvant… Se prea poate ca limbajul sa fie putin pretentios, dar asta nu diminueaza din farmecul propriu al romanului. Cartea nu este deloc voluminoasa, ea insumand cca 100 de paginute, insa  daca te pierzi printre randuri risti sa te reintorci cateva pagini in urma pentru a fi sigur ca ai inteles intru-totul sensul dialogurilor.

Personajele lui Marguerite Duras sunt in acelasi timp abstracte, comune si banale. In cartea asta, asa cum am zis mai sus, nu foloseste nici un nume propriu, cei despre care scrie sunt “femeia” si “barbatul”, sunt “ea” si “el”. Isi abstractizeaza atat de mult personajele incat fiecare propozitie noua, fiecare dialog initiat, fiecare descriere  reprezinta o provocare pentru cititor/spectator. O provocare la gandire, la interpretare, la completare, ceva de genul fill in the blanks.

***


"Ea poate sa-l priveasca indelung, nopti intregi. El isi da seama ca ochii ii sunt deschisi. Ii zambeste ca si cum ar fi, intr-un fel, demascat, vinovat, mereu cerandu-si scuze pt ca traieste, pt ca trebuie s-o faca."

"-Nu te cunosc.Nimeni nu te poate cunoaste, nu se poate pune in locul tau, tu nu ai un loc, nu stii unde sa iti gasesti un loc. De aceea te iubesc, si de aceea esti pierdut."

"Ea plange departe de el, de barbatul prezent, de existenta lui, si dincolo de orice poveste, plange povestea care nu s-a petrecut."

"Ea spune ca sunt niste personaje tinute impreuna intr-o carte, si ca o data cu sfarsitul cartii vor fi lasati sa se piarda in multumea orasului.O noua despartire"

"-Ai facut totul ca sa mori.
Se uita la el si spune:
-Nu puteam altfel. Am venit chiar la tine ca sa mor si mai mult"

"Barbatul acela spune ca ceea ce te face sa simti placere e o minte geniala, ca, fara ea, trupul nu stie"

Dick Ochi-de-Mort - Kurt Vonnegut

"Dick Ochi-de-Mort"

Kurt Vonnegut

Scris de oricine altcineva, un roman in care sunt povestite o decapitare, o crima dubla, un deces cauzat de o polita radiocatciva, rolul unui fals pictor american in ascensiunea politica a lui Hitler, un viscol care ingroapa sub nameti vestul Statelor Unite si disparitia populatiei unui oras intreg in urma unei explozii a unei bombe cu neutroni ar fi fost, cel mai probabil, un thriller, insa Vonnegut prezinta intamplarile acestui roman cum nimeni altcineva nu ar fi putut s-o faca, facand din roman un drum catre absurdul existential. Vonnegut e un maestru al absurdului, el a creat pentru mine acea lume posibila si, cum ii zic eu, "un neverending time", adica timpul acela care nu se termina niciodata, desi cortina a fost trasa, te astepti sa il vezi pe Rudy Waltz intr-o farmacie scriind singura lui piesa de teatru "Katmandu", pe Felix Waltz sa-l auzi la radio, pe Ceila Hoover cu pantofii in mana umbland pe strazile Midland City-ului in noaptea dinainte de absolvire, pe Hyppolite Paul incercand sa transfore un mort intr-o stafie umblatoare. E o lume pe care Vonnegut o creaza cu atata usurinta, o piesa de teatru jucata in cel mai real mod posibil. Personajele lui nu sunt usor de uitat, desi marcate de simplitate, invaluite in pelerina ludica a tragico-comicului, ele confera romanului intregul deliciu. E o carte pe care o recomand cu caldura.Desi recomandarile ar fi sa nu incepeti cu ea daca nu ati mai citit nimic de Vonnegut (umbla vorba ca mai degraba sunt recomandate pentru inceput "Leaganul pisicii" si/sau "Abatorul cinci"), insa la mine ea e prima carte de Vonnegut citita, si nu pot spune decat ca m-a incantat, desi firul narativ se dezvolta mai greu la inceputul cartii si te acomodezi mai greu cu stilul tragico-satiric pe cae il abordeaza.  Cartea necesita o doza mare de atentie pentru a putea gasi strecurat, printre randuri, acel ceva care face ca intamplarile sa se succeada aparent random... mana destinului.

"Colectionarul" - John Fowles

Colectionarul de John Fowles

Cred ca este printre putinele carti, daca nu chiar singura, pe care am citit-o stiind dinainte deznodamantul. De regula daca aflu deznodamantul unei carti, sau amanunte cruciale din desfasurarea actiunii nu ma mai ating de cartea respectiva. E regula si pentru filme. E un sentiment ciudat cand stiu deja ce urmeaza.  Nu neaparat ca imi piere interesul, dar pur si simplu nu mai pot empatiza eu cu fiecare personaj in parte, nu mai sunt acolo cu ei, sunt undeva "deasupra" lor pentru ca stiu deja ce urmeaza sa li se intample. Oricum, revenind la Calibanu nostru.

"Colectionarul" am citit-o cand lucram la RE/Max. O aveam mereu in geanta si cum prindema 10min libere o deschideam pe furis. Ma mai prindea sefa, ma mai scuzam...dar nu ma puteam abtine. Subiectul cartii, dupa cum am spus, il stiam de la profesoara de Teoria Literaturii. Asa m-a enervat cand a spus si finalu. In cele din  urma am mers la Humanitas, am tras doua guri de aer in piept si am cumparat-o. De aici pana la a o citi nu era cale lunga.

Povestea debuteaza cu prezentarea lui Frederick Clegg care ne este ilustrat  ca un sociopat, crescut de matusa sa, obisnuit sa aiba grija de fiica invalida a acesteia, si desigur privat de afectiune si intelegerea acestora; singura lui dragoste fiind aceea pentru fluturii pe care ii si colectioneaza. In taina  nutreste o pasiune pentru Miranda, o frumoasa tanara in varsta de 20 de ani, studenta la Arte in Londra, insa este incapabil sa o abordeze in vreun fel din cauza aptitudinilor sociale foarte putin dezvoltate. Un eveniment neasteptat ii schimba lui Frederick  toate perspectivele: castigarea unei sume mari de bani la Pronosport. Odata cu incasarea acesteia Frederick achizitioneaza o casa undeva, departe de oras, unde avea sa o  invite pe Miranda sa locuiasca acolo o perioada.  Odata ajunsa acolo, Miranda, realizeaza ca are de-a face cu un obsedat asa ca incearca prin toate metodele sa il convinga cumva sa o lase sa plece: ii promite ca nu va spune nimanui nimic despre el, convine sa ramana acolo 1 luna, il convinge sa o lase sa le scrie un bilet parintilor ei sa-i anunte ca este bine, incercand odata cu scrisoarea sa strecoare si un bilet in care explica pe scurt cu adevarat ce i se intamplase. In cele din urma ajunge sa vrea sa il seduca, sa i se daruiasca crezand ca poate asa isi va recastiga libertatea. Bineinteles ca planul esueaza pentru ca ea pentru Caliban nu era o femeie. Adica, nu o privea ca pe una. Pentru el era inca o achizitie, cea mai importanta, ceva ce trebuie privit, admirat asemenea colectiilor intregi de fluturi. Pe mine jurnalul Mirandei m-a cutremurat. Cum se lupta pentru viata, cum lucrurile care atunci cand era afara ii pareau nesemnificative acum aveau o importanta cruciala. Si cat de mult avea nevoie de cei din jur pentru a fi. Ce m-a impresionat a fost acel "te-am iertat" al Mirandei spus in ultimele clipe de viata.

Despre Frederick... aici parerile sunt impartite. Pe de o parte se poate spune ca modul in care a actionat e firesc deoarece necunoscand oamenii, lipsa lui totala de empatie si achizitionarea Mirandei ca pe un trofeu, il absolva oarecum de vina. El nu stie ca ceea ce face e gresit, el nu o lasa pe Miranda sa moara din rautate. Pentru el ea e ca un fluture. Ori cand omora fluturii nu se gandea la sentimentele lor. Ii voia acolo pentru el si atat. Chiar si morti. Dar sa fie ai lui. Pentru colectie. De dragul ei. Pe de alta parte, ceea ce face el este un act teribil si de neiertat. Nu doar ca priveaza un om nevinovat de libertate, dar il si lasa sa moara fara sa depuna prea multe eforturi sa fie salvat.

Pe mine ce m-a cam indispus au fost constrastele prea stridente dintre cei doi. Miranda fata culta cu simt artistic, Frederick lipsit total de simt estetic, Miranda studenta  provenita dintr-o familie buna, care i-a oferit  toata afectiunea si sprijinul de care a avut nevoie, Frederick lipsit total de asa ceva. Miranda fata populara, inteligenta, cu multi prieteni, cunostinte, Frederick introvertit, lipsit de capacitatea de a socializa. Si tot asa. Poate nu ar fi trebuit sa fie atat de clara  antiteza dintre cei doi. Oricum, cartea e exceptionala. Am vazut si filmul. E reusit. Printre putinele  ecranizari care mi-au placut, desi, filmul fiind facut prin `59  parca are ceva teatral in interpretarea actorilor. Sau cel putin asa mi s-a parut mie.

Dupa ce am citit eu cartea, jumate din colegii mei mi-au cerut-o sa o citeasca si ei. Era in trend.

"Zâtul" - Tatiana Tolstaia

"Zâtul" de Tatiana Tolstaia


Actiunea romanului se petrece la 200-300 de ani dupa distrugerea Pamantului de catre o bomba nucleara. Nu se intra in detalii referitoare la catastrofa, cu atat mai mult cu cat evenimentul ne este marturisit de un gugustiuc. Acesti gugustiuci sunt un soi de marzaci, anume clasa conducatoare. Cativa dintre locuitorii comunei fac parte din generatia de dinaintea distrugerii, acestia fiind denumiti sugestiv "Fosti". Personjaul principal, Benedikt, nascut de dupa catastrofa, e un tanar scrib care sfarseste casatorit cu Olenka, ajungand sa fie stapanul unei gospodarii roditoare alaturi de familia sotiei sale.

Benedikt este urmarit, pe tot parcursul romanului, de o permanenta sete de cunoastere, de a descoperi lectura, de a citi, de a fi robul propriei sale "gandiri personale", si nu a altora.

In fruntea tuturor se afla marzacul sef, Fiodor Kuzmici, slavit fie-i numele! Conducerea sa e o combinatie de dictatura si mult ridicol: isi insuseste operele maestrilor ramase dupa dezastru proclamandu-se ca singur autor, decreteaza  "noi sarbatori", cum ar fi Anul Nou, ziua Femeii.

Romanul nu duce lipsa de umor si de sarcasm. Tatiana reuseste sa creeze o lume posibila in care oamenii mananca sobolani, au coada si ghiare si se tem de ceea ce nu cunosc si nici nu le este ingaduit s-o faca, sunt inspaimantati  de constiinta lor, de propriul lor zat. Benedikt este un personaj foooarte placut. Nu poti sa nu il indragesti urmarindu-i evolutia pe parcursul povestii. "Zatul" e o lectura relaxanta si  presarata cu diverse alegorii foarte usor de remarcat.

***

"Nu exista niciun fel de zat. Nu-i decat nestiinta oamenilor"

"Ei poftim! Omul propune si D-zeu dispune!"

"Boala este in cap, boala este ignoranta omeneasca, prostia, intunericul"

"Nu exista dusman mai rau decat indiferenta"

"Procesul" -Franz Kafka

"Procesul" - Franz Kafka.

  
"Procesul" este un roman al condamnarii omului prin destin, aceasta devenind sursa principala a absurdului cartii. Povestea ne dezvaluie drama omului sanctionat fara vina, a unei existente percepute ca o drama a absurdului.

Prima fraza din roman consemneaza un amanunt care socheaza prin continutul sau nefiresc si prin lipsa de precizie si cauzalitate: “Pe Josef K. il calomniase pesemne cineva, caci, fara sa fi facut nimic rau, se pomeni intr-o dimineata arestat”. Asadar, in dimineata in care K. implineste 30 de ani este surprins de anuntul ca este arestat la domiciliu. Cu toate ca protagonistul se afla in arest el isi poate continua viata ca pana inainte, mergand in fiecare dimineata la banca unde indeplineste functia de prim-procurist.

Josef K. este trimis in duminica din saptamana arestarii sa caute tribunalul unde avea sa aiba loc primul sau interogatoriu. Absurditatea situatiei este intretinuta  de aflarea tribunalului la etajul superior al unei cladiri cu apartamante de inchiriat, avand un aspect derizoriu si saracacios. Starea deplorabila a  institutiei justitiei accentueaza dezgustul  protagonistului vis-a-vis de tot ceea ce inseamna justititie si oamenii care lucreaza in slujba ei. Dupa ce, intr-un final, K. gaseste camera in care urma sa fie interogat, acesta ramane profund stupefiat de ce avea sa vada acolo:

"K. crezu ca nimerise la o intrunire publica. O multime de oameni, cit se poate mai feluriti, umpleau o incapere nu prea mare, cu doua ferestre, inconjurata, la mica distanta de tavan, de-o galerie intesata si ea de lume, si unde spectatorii nu puteau sa stea decit incovoiati, cu cefele si spinarile lipite de plafon. […] Multi dintre ei isi adusesera perne, pe care si le pusesera intre cap si plafon, ca sa nu-si loveasca testele.”

 Albert K, unchiul lui K., caruia el ii mai spunea si “Fantoma de la tara” - afla  despre procesul lui Josef, se infiinteaza la acesta  cu o falca in cer si alta in pamant, cerandu-i explicatii: cum de a putut el sa le faca una ca asta, cum a putut sa pateze numele familiei, tocmai el – care era mandria neamului lor (datorita functiei pe care K. o detine in cadrul unei banci). Dupa o mica discutie cu “Fantoma de la tara”, aceasta il duce la un vechi prieten de-al sau, avocatul Huld, care fiind bolnav isi primea toti clientii acasa. Asta e una dintre scenele alea in care incerci sa transpui absurdul in realitate, eu ma tot gandeam cum ar fi ca un avocat sa isi primeasca clientii acasa, intr-o camera semi-obscura, el stand in pat, zacand bolnav,  iar clientul pe un scaun,  petrecandu-si in casa   chiar si zile, avand timp sa  exploateze apetitul sexual alaturi de ingrijitoarea lui Huld.

In scurt timp de la angajarea acestui avocat, K. incepe sa se dezechilibreze, la servici nu se mai poate concentra asupra sarcinilor sale, clientii sunt nemultumiti de modul in care sunt tratati. Toate aceste esecuri pretinzand ca sunt din cauza lipsei de preocupare a lui Huld fata de cazul sau. In cele din urma K. hotaraste sa renunte la serviciile avocatului.

Dar din pacate problemele sale nu se imbunatatesc, el la servici este in continuare absent si fiind presat de concurenta unui coleg-rival, devine din ce in ce mai dezechilibrat. Unul dintre clientii sai, un industrias, observa starea prosta in care se alfa K. si se decide sa-i dea un mic sfat. Acesta ii spune ca cunoaste un pictor – Titorelli – care l-ar putea ajuta. Acest pictor este angajat la tribunal, el pictand tablouri pentru judecatori. De aceasta meserie se ocupa tocmai si tatal sau, si deci i-ar putea fi de folos.

In timpului vizitei facute lui Titorelli, K. aflase ca sunt trei tipuri de achitari cu procesul sau: achitarea reala, achitarea aparenta si taraganare la nesfarsit. Titorelli ii explica in ce anume consta fiecare tip de achitare. Nici una din aceste achitari nu-l scuteau pe K. proces, doar  taraganarea la nesfarsit i-ar fi fost cea mai favorabila in situatia sa.

La finalul vizitei, cand K. iese din camaruta pictorului, este curprins de stupefactie, din nou se regaseste in birourile tribunalului; fapt care-l buimaceste  si incepe sa realizeze ca lumea intreaga este o farsa justitiara. De aici si replica pictorului Titorelli:

“- Nu stiati ca tribunalul are birouri aici? Aproape in fiecare pod exista birouri ale tribunalului; de ce n-ar exista si aici?”

 Evident acest proces nu este nici pe departe unul obisnuit, fiindca pe de o parte lipseste motivul invinuirii, iar pe de alta parte avem o institutie de Judecata absolut diferita de cea normala, atat prin amplasarea sa “aproape in fiecare pod” si prin prezenta  judecatorilor teribil de neobisnuiti, cat si prin  modul desfasurarii unui proces.

Procesul in sine nu are durata, e ilimitat. El are doar un inceput bizar, nefiresc, iar sfarsitul sau este marcat de insasi moartea propriu-zisa a acuzatului.

 O mica revelare a sensului acestui roman ne este prezentata, printre randuri, in  parabola pe care "preotul tribunalului"  i-o spune lui K.: "La poarta Legii, dinaintea careia sta un paznic, vine un om de la tara, dar care este oprit sa intre in clipa aceea. Omul incearca toata viata sa patrunda dincolo de usa inchisa, apeland la bunavointa paznicului sau incercand sa-l cumpere cu daruri; rabdarea nu-i foloseste la nimic, iar cand viata omului s-a sfarsit, paznicul ii spune: `Nimeni in afara de tine, n-avea dreptul sa intre aici, caci poarta asta era facuta numai pentru tine; acum plec si o incui' "
Asadar omul este liber; el ar fi putut sa aleaga: ar fi putut sa forteze usa inchisa sau ar fi putut sa plece; Prefera insa sa astepte, iar asteptarea ii anuleaza libertatea, il pune in aceeasi situatie cu paznicul - constrans sa stea in fata usii inchise.

citat:

"Sa plec oare ca un imbecil care n-a fost niciodata in stare sa inteleaga nimic? sa las sa se spuna despre mine ca la inceputul procesului voiam sa-l sfarsesc si ca la sfarsit nu voiam decat sa-l incep?"