Aveau nevoie de un Iisus si eu trebuia sa fiu acela.

Imi amintesc ca anul trecut la un seminar  ne-a intrebat profa ce parere avem despre religie.
Dupa ce majoritatea a ridicat in slavi dusu` la biserica, impartasitul, spoveditul si alte ritualuri crestine, am zis ca trebuie sa spun si eu parerea mea umila. Mi-am zis ca cineva tre` sa-i lumineze, cineva trebuie sa le arate adevarul care umbla teleleu prin  fata lor, dar nu il pot vedea din cauza unui dumnezeu prefabricat. In momentul acela ei aveau nevoie de un Iisus si eu trebuia sa fiu acela. (putin efeminat, dar pana la urma religia nu face discriminare)
Am sa incerc sa rezum pe scurt pledoaria pe care am tinut-o atunci, plina de emfaza.

Religia reprezinta imbinarea cu succes(comercial as putea spune)a unor factori ce tin de dogme si ritualuri avand ca motiv principal (ergo prilej de exploatare) divinitatea, ideea de divinitate, nevoia fiintei umane de a se lasa dominata, condusa, protejata de ceva mai presus de propriul eu, un "ceva" pe care il putem numi cu succes "supranatural".
Fiecare religie reprezinta un sistem bine definit pe baza unor convingeri, invataturi, idei filosofice...
In viziunea mea religia a reprezentat si inca mai reprezinta o unealta excelenta de care un anume grup de indivizi se pot folosi pentru a controla masele(ca dovada ca romanul, om cu frica lui dumnezeu, nu are incredere in justitie, nu are incredere in politie, ci are cea mai mare incredere in biserica, asta dupa unele sondaje)
Una e sa fii religios (ergo bisericos) si alta e sa fii pur si simplu credincios (doar pentru a crede nu ar trebui sa ai nevoie sa te duci prin biserici si sa faci plecaciuni, sa pupi icoane etc, chestii ce tin de ritualul religios)...
 Inca ceva de care nu`s lamurita, poate ma luminati voi...
De ce trebuie sa platesti pentru serviciul religios? Credinta se cumpara? Dumnezeu se vinde?

Ce parere aveti voi de religie? In ce masura va e sau nu indispensabila?

Aventuri in autobuz

 "Un fleac, m-au ciuruit!"

Nu stiu altii cum sunt, dar pentru mine cand vine vorba de calatoria cu mijloacele de transport in comun, pot spune ca am parte atat de adrenalina cat si de adevarate aventuri. In fiecare dimineata autobuzul 30 (ploiestienii stiu) e plin ochi. Asta nu ar fi nimic daca ai putea sa te strecori si tu ca un om normal, sa iti gasesti un coltisor unde sa te sprijini de bara pana cand ajungi la destinatie. Dar nu, cand vine vorba de Romania, cele mai mici cerinte de comfort si liniste sunt cele mai greu de satisfacut. Nu numai ca in fiecare dimineata se gasesc 5-10 batrani anxiosi care te imping, te inghesuie, te dau din stanga in dreapta, ca sa isi faca loc pe scaun gol. Iar daca soarta face ca scaunul sa fie ocupat de vreun elev/student, nu e nicio problema, pentru ca exista 2 faze la care acestia apeleaza. 1)Faza intai: incearca sa te lucreze la coarda sensibila, exprimandu-si off-ul si durerile de spate, reclamand efectele drastice ale senectutii. Daca tu, in nesimitirea ta, nu te ridici sa acorzi politicos locul, vor apela la faza 2) care consta in admonestarea ta ca fiinta fara suflet, educatie s bun simt. Ajung pana la a-ti condamna proasta crestere si incapacitatea de a empatiza cu doleantele lor de batrani neajutorati. Ei bine, atat de "neajutorati" incat daca e sa alerge sa prinda autobuzul te fac la viteza de departe. Insa cand urca si au ghinionul sa nu prinda loc, brusc ii apuca toate bolile posibile.

Chiar si atunci cand  tu nu stai jos, si incerci sa te sprijini de bare, sufocat de multime, se gaseste cineva sa comenteze ca il calci pe picioare, ca l-ai inghiontit intentionat, ca sa ai grija cu ghiozdanul/geanta ca il inghesui. "Apoi sa ma pupati in dos, Ofuscaciunea Voastra, dar unde mama dracului  sa ma dau? Ti-ai cumparat cumva spatiu in autobuz si ti-l invadez cu insolenta? Nu vezi ca toti stam ca sardinele aici? Ce vrei sa facem sa nu te inghesuim? Sa leviam deasupra autobuzului? Ei bine, nu se poate!" Asta nu ar fi nimic daca nu ar fi in peisaj si acei simpatici care asculta manele la maxim pe telefon, si zbiara, strigandu-se, in conditiile in care se afla unul la un capat si altul la celalalt  al autobuzului. Sa nu uit momentul acela cand se aude Inna  si 10 pitipoance scot la instantaneu telefonul din buzunar/poseta. "Ah, fata, credeam ca e al meu!".

Acum o sa va intrebati de ce nu merg cu masina personala la scoala, daca tot ma plang. (da, posed carnet de conducere din 2007). Cu masina intr-adevar ar fi o solutie daca as gasi si loc de parcare la facultate. Dar nu, si aceasta dorinta e greu de satisfacut, asa  ca suntem nevoiti sa ne conformam si sa ne pregatim sufleteste, in fiecare dimineata, pentru inca o aventura in autobuz.

Povestea merge mai departe

Pentru ca stiu ca multi sunt curiosi sa afle cum s-a terminat povestea, am sa va impartasesc ce s-a mai intamplat si astazi.
Multi dintre "vitejii" de ieri au fost strapunsi de puternice atacuri nejustificate de paranoia.
"ca daca ne spune decanului? daca ne face reclamatie? ca nu e corect sa stam pe primul rand, ca acolo sta ea".
Dragi colegi, primul rand e liber pentru toata lumea. Ati ajuns sa va fie teama de cineva care nu reprezinta nicio autoritate in facultate? Ah, da. Poate ar lua o medalie pentru Pupincursita anului, dar doar atat. Ce va poate face? Credeti ca decanului ii pasa de chestiile astea? Va zic eu ca nu-i pasa, asa ca nu e nevoie sa plecati capul.
Probabil ca  plecati capul dintr-un puternic sentiment de inferioritate pe care il aveti fata de ea.
Si Andrei, ca stiu ca citesti, nu, n-o sa scot filmuletele cu ea. De ce? Pentru ca pot.
Stim cu totii ca esti amorezat de don`soara, da` crede-ne: nu ne pasa!

Si acum, stau si va intreb, da, pe toti cei care cititi pe aici, de ce oamenilor le e frica de cineva care nu ar putea sa le faca nimic? De ce afiseaza umilinta cand nu ar trebui? De unde provine aceasta teama nejustificata de o persoana care tot ce face sa isi trateze colegii cu o vadita condescendenta, sa pupe profesorii in dos si sa isi bage unghiutele in gat cand si alti colegi pot lua note la fel de bune ca ea? Cum poate o asemenea persoana sa inspire frica?
Mie singurul lucru pe care mi`l provoaca e o amara grimasa.

Azi i-am copt-o! :D + video

Asa cum v-am promis, am filmat toata secena. Din pacate va trebui sa va suciti gatul sa vedeti. Mai bine de atat nu am putut filma, nici sa fii foarte evident nu-i tocmai ok.
La cursul asta am ajuns mai devreme ca niciodata. Cu 20 de minute inainte. Am asteptat sa iasa cei care avusesera curs acolo si am intrat impreuna cu alti colegi. Am ocupat primul rand. Apoi au inceput sa mai vina si altii pe care i-am rugat sa se aseze in urmatoarele doua randuri. Si ca niciodata primele 3 randuri din amfiteatru erau pline ochi. (pana si profesoara de Literatura Comparata a ramas socata cand ne-a vazut atat de interesati de cursul ei, stransi toti in primele randuri).
Cu cateva minute inainte de inceperea cursului a aparut si Catalina impreuna cu o alta colega. A stat 30 de secunde sa se dezmeticeasca. Nu numai ca locul ei era ocupat ci intreg randul intai. Si al doilea, si al treilea. S-a facut stravezie la fata si s-a asezat pe randul 4. (ce tragedie!) A inceput sa vorbeasca la telefon cu o figura mai mult decat crispata si iritata. (dupa cum veti vedea in cel de-al doilea filmulet). Pe parcursul cursului a incercat o penibila "razbunare" raspunzand intrebarilor profesoarei mai mult decat tare si intepat, din randu 4, sfidand alti colegi doritori si ei de raspunsuri. Probabil si-a zis: "Uitati, vedeti-ma, observati-ma, chiar si de aici stiu si pot sa ma impun!"

Cand a intrat in amfiteatru:



Vorbind la telefon suparata foc:

Maine i-o coacem!

Nu stiu cum e la voi, dar pe mine ma surprinde ca in facultate pot exista specimene care tot timpul simt nevoia sa isi fluture mana pe sus la cursuri, care stau doar in primu rand si care simt nevoia aia launtrica de a pupa profesorii in fund pentru faima si recunoastere.
Eu nu inteleg si nu am inteles niciodata tipu asta de elevi/studenti. Genu` ala care se oftica pentru un 10- si activitatea lor extra se raporteaza la statul in biblioteci si la toceala.Ma rog,  nu stau eu acum sa critic sau sa blamez modul de relaxare al fiecaruia, nu asta e relevant. Pe mine ma enerveaza una bucata colega care sta doar in primu rand si se da rotunda. Saptamana trecuta i-a luat o alta colega locul in primu` rand si s-a uitat atat de urat, pentru ca ea si doar ea sta in PRIMUL RAND. Ei bine maine i-o coacem! Am vorbit cu mai multi colegi ca maine sa ocupam primele 2 randuri din amfiteatru, sa vedem cum o sa se planga ca nu sta ea acolo, mereu prezenta, mereu activa, mereu gata sa pupe suav un fund de prof. ah, ce distractie. Mai ca-mi vine s-o filmez pe furis. Daca reusesc, va arat si voua filmuletu`.  (ma gandesc sa-i coc si o faza mai funny, o trimit la joe si poate-mi ridica astia statuie, yay)
Voi ati avut experiente neplacute cu tocilarii refulati?

Si toamna inca este...

Pentru ca te iubesc atunci cand mergi si te impiedici. pentru ca te iubesc atunci cand te murdaresti de inghetata la gura si te strambi ca un copil.
pentru ca esti atat de tu cand strici orice, si pentru ca orice-ul stricat de tine devine ceva frumos si unic.
si pentru ca te iubesc ma face sa cred ca sunt speciala. si tu, tu crezi ca e la intamplare. dar nu e, nimic nu e. si nici eu, nici tu, nici ei. dar tu nu stii. tu nu stii ca dincolo de intamplare e un destin colorat in culorii vii.
si toamna stie ca tu esti a mea. si doar a mea.

 

Iti mai amintesti cand stateam culcate pe iarba aspra de toamna, iar frunzele fosneau a cantec? Ne imaginam atat de multe lucruri. Priveam in aceeasi directie si vedeam aceleasi lucruri. Iar norii capatau forme umane. Si vedeam ce am fost si tot ce n-am putut deveni. Ne strangeam mainile si ne cautam respiratia rece si greoaie. In departare inca se auzea zgomotol rolelor pe asfalt. Si soarele incerca sa se strecoare printre crengile copacilor, sa ne vada si el. Era probabil curios sa stie daca mai simtim. Am fi vrut sa-i spunem, dar erau multe ganduri care ne opreau din a o face. Ma ghemuiam langa scoarta cate unui copac imbatranit de vreme, si scriam cuvinte pe o foaie rupta din agenda aceea veche. Versuri fara sens care pentru tine capatau semnificatie sacra. Iar tu imi faceai portretul in creion. Dar nu stiai ca plang. Si in desenele tale totul era vesel, iar pentru mine totul era mort.
As fi vrut sa poti sa simti. Sa iti spun ce ai fi vrut sa auzi. Dar niciodata nu am stiut cum sa fiu eu. Insa in fata ta intotdeaua m-am infatisat goala. 

Si toamna inca este.

The season of the fall begins

Argh. Si odata cu el sesiunea de restante. Boy, numa` azi ce avusei doua. (mi-a fost o lene d-aia crasa sa le dau in timpul anului si pentru mine mereu a "lasa pe toamna" a reprezentat un concept vag, indepartat si aparent promitator. Aproape ca nici n-as fi zis ca o sa vina. Asa am facut mereu. Sunt o lenesa incurabila, un om lipsit de motivatie cand vine vorba de scoala, ok, ok, si uneori cand vine vorba aproape de orice). Deci da. Literatura Comparata, ora 8. Sala IP10. Cu 3 zile inainte dai si repeta, controbaie dupa cursuri (xeroxate, fireste. cine sta sa scrie cursuri cand atunci e timpul propice pentru a te delecta cu un roman d-al lui Fowles, Suskind, Kafka sau Dostoievski? Si Andrei stie  asta, haha si chiar si Alin, dar la el vorbim despre stirile din Prosport! Hah, Aline nu te supara, ca stiu ca citesti.Tu esti kuuuul oricum, dar mai ales cu ziaru` :X charming. Si acu sa ies din paranteza, ca asa`s io cand ma intind cu vorba, d-aia imi bate vantu` prin buzunare, si sunt frustrata ca n-am bani de concerte, noroc cu pomana Tuborgului, fie-le tarana usoara!) Asa. Si cum zisei, invatai de la Epopei la tragedii, la dramaturgie, la renastere si umanism. ~Homer, Vergiliu, Sofocle, Eschil, Aristofan, Plaut, Dante, Boccaccio, Cervantes~ si pica... badabim, badabam... Poemele epice medievale. What the heck? Si un text din Faust. Hai ca ala a mai mers. (noroc cu Alin, colegu` de banca, care era foarte concentrat pe declinarile de la limba latina, si totusi isi facea timp si sa intretina mici conversatii pline de epifanii cu mine. "ce ar merge o tigara...pana si ideile ar curge altfel", contribuiand astfel la accelerarea puterii mele de concentrare, care, tin sa zic, ca de cele mai multe ori tinde infailibil spre zero) Dupa primele 10 minute, vro 7 care aveau si ei la Comparata au iesit din sala, mefienti, dand foaia goala. As fi iesit si eu, dar mai aveam o restanta la 11, si draci`, ce faceam pana atunci? Asa ca, am stat sa-mi storc creerii capului despre Doctor Faustus si despre Faustu` lu Goethe, s-o pun d-o comparatie. Si aia a fost. Am luat,  si acum sunt  mandra posesoare a unui numar de restante mai mic.  y a y ! Si pentru ca azi a fost o zi cu noroc, o luai si pe cea de la ora 11. Traiasca Hamlet! Asa. Si uite, incet incet scapam noi si de restante. Si cu ce ne mai laudam noi toamna asta? Ne laudam cu frunze frumoase, aramii si cu alei din alea asa, stiti voi, nu pot sa spun, inefabile...da, da....inefabile. . Si cu Lake of Tears. Si cu racoarea de afara. Si cu lucruri din astea simple si banale. Dar frumoasee. D-asta pur si simplu iubesc toamna.  ^^,

Uamenilor simpatici, antipatici, naspetoi si non-naspetoi, va las in compania acestui mirifico-mirobolant cantec de toamna:

http://www.youtube.com/watch?v=zO3Lr597wDg

si ca sa nu se zica ca nu`mi iubesc deloc tarisoara si limba, pun si un link catre o piesa frumoasa frumoasa <3 si geniala, cantata de Nicu Alifantis:

http://www.youtube.com/watch?v=SbT-9_mdx8c

Da, in fiecare toamna ascult Lake of Tears la modul gravo-obsesiv. Zi, noapte, acasa, ipod and everywhere I go. Face parte din muntele meu maret de fixuri. Stiti voi. Si stiu ca sunt naspetoaica si ca va disper cu obsesiile mele. Si ca, si ca. Daaar....mnooooh~ ! ^^,

Oh, Yes! pentru ca da (:

News Flash. Mi-am facut (alt) tatuaj.. tananana. :D

Stiu ca mi-am luat o pauza cam lunga de la blogareala, dar pur si simplu m-a parasit chefu` de aberat. Daaaar. O sa revin. Curand! Promit. Ca un Phoenix, ca un Isus, si ca .. ca.. ma rog, intelegeti voi.

Intre timp ma bucur de putina farama de racoare care s-a instalat firav in dulcele-amarul oras al ploilor. (:

Byeee.

Vi pupo mucho pi toti. :*

Eu si pierce-ul.

Toata adolescenta mea mi-am dorit un pierce in spranceana. Si mereu imi imaginam unde o sa mi-l dau, cum o sa fie, o sa doara, n-o sa doara. Oh well, abia acum, multumita colegei mele de la scoala de dealeri, Oana, (sarumanaaaa Oanaaaaa kiduta) mi-am dat. Azi dupa scoala am fost sa-mi cumpar un pierce, un perfuzor de la farmacie si...voila, pe o banca in parc s-a intamplat minunea. Pen`ca stateam eu asa intr-una din diminetile trecute, si printre invatat pt examenul la lalalalala  Limba Engleza Contemporana si tabla inmultirii cu 11, 17, 35, 8 si 5 pana la 20, am avut o crunta revelatie, aproape sepulclara, ca sa fiu sincera asa. Ce pla mea ma fac, daca, presupunand ca ma regasesc in viata si pe la 40 de ani, o sa ma gandesc cum ar fi fost daca as fi avut si eu pierce in spranceana? Ei?! O sa fie a 1001-a frustrare la varsta aia, cel mai probabil, asa ca, m-am gandit io ca ar fi mai bine sa fac ceva sa n-o mai am. Bine, asta e explicatie d-aia ca in povestea cu drobu`. Da` orisicum,  m-a mancat de pierce si amu` am. Mhahaah. :D Ma simt ceva mai cool acum, numa` ca ma strafulgera un gand aproape sinistru, am trecut sau nu de pubertate?

V-am pooopath, oameni buni.