Post pentru anti-fumatori.

Acest post vine ca o mica replica la un post citit pe un alt blog.


iata ce spune:

"Stiu ca multi fumatori imi citesc blogul si probabil o sa se simta ofensati de postul asta, dar tot ce pot raspunde la asta e: "nu prea imi pasa :-D"

Deci nu, nu este o campanie pentru fumatori sa se lase de fumat. S-a incercat chestia asta de atatea ori incat mi se pare aproape imposibil. Este o campanie pentru nefumatori.

De cate ori ies cu cineva in oras, cu o persoana sau un grup intreg, daca exista un singur fumator printre noi (chiar daca sunt 10 nefumatori), cu totii trebuie sa mergem la sectiunea unde se fumeaza, pentru ca acel unu sa se simta bine. In timp ce noi, ceilalti 10, ne expunem la fumatul pasiv, despre care se zice chiar ca e mai periculos decat cel activ. Daca am fi vrut sa fumam, ne-am fi apucat de fumat (sunt plina de truisme azi).

Hai sa nu mai fim mototoli si sa ne aparam dreptul de a avea plamani sanatosi. Hai sa mergem la nefumatori, poate asa si localurile vor pune mai mult de 3 mese in acea sectiune si poate in loc mai bun. 70% din populatie e nefumatoare, de ce ceilalti 30% sunt avantajati?"


Eu cred ca toata lumea stie ca fumatul este nociv, si mai cu seama fumatorii. Dar, sa fim seriosi, cate alte lucruri nu sunt nocive si despre care nu se mai face atata valva? Postul de mai sus e clar reactia unui nefumator suparat pana peste urechi de cei care fumeaza. De unde atata inversunare?de unde stimati telespectatori? de unde domnule diaconescu? Eu una,  habar n-am, nu`s psiholog. Cert e ca este foarte mahnit, daca ajunge sa spuna ca fumatorii isi definesc personalitatea prin tigara. Pe mine replica aia nu numai ca m-a amuzat, ci pot spune ca mi`a produs  adevarate spasme faciale. De unde mama necuratului ii poate veni cuiva ideea ca fumatorii isi definesc personalitatea printr-o tigara? stiu, e spus metaforic, dar totusi? de unde? eu vreau sa inteleg, doar atat, sa inteleg.

In blogul respectiv se vehiculeaza ideea conform careia plamanii unui nefumator ar fi mai santosi. Scart! Sunt mosnegi de 80 de ani sanatosi  tun care au fumat toata viata, si nefumatori care la 40 de ani au dat ortu` fix din cauza plamanilor.

Doamne, sa spui ca oamenii fumeaza din teribilism e ca si cum ai spune ca unu` care mananca zilnic inghetata sau mesteca guma o face din fix acelasi motiv. Sau sa se integreze intr-un grup social. Dumnezeule mare! Sau sa fie "cool". Drace! Cum sa fii cool mah cand fumezi de fata cu prietenii tai, cu aia cu care te stii de o viata? Pe cine sa impresionezi? Cand vad asemenea afirmatii mi se face paru` maciuca. zau ca da. Desigur exclud copiii de 10 ani care se apuca de fumat. Aia n-o fac nici macar din teribilism ci din prostie, si tind totusi sa cred ca nu`s sinonime. Doar tind, nu`s sigura, dar aproape nimic in lumea asta nu`i sigur. si asta ma consoleaza. intelegeti voi, nu?

iar cele ce urmeaza (tot din blogul respectiv)

"Pana la urma exista un motiv pentru care s-au apucat de fumat, si asta este de a se integra intr-un context social. Poate daca o sa se simta exclusi cand nu mai vrem sa mergem cu ei sa fumeze, o sa se lase de fumat din acelasi motiv pentru care s-au apucat: sa se integreze in contextul nostru social."

"Daca esti un nefumator, inseamna ca esti un om destul de sigur pe tine, astfel incat nu trebuie sa dovedesti altora prin mijloace de astea ca esti "tare". Atunci, daca nu am putut fi manipulati sa ne apucam de fumat, de ce ne lasam manipulati sa inspiram totusi fumul? Daca suntem nefumatori, sa fim nefumatori pana la capat, nu?"

cred ca sunt apogeul. a p o g e u l!

Intelegeti voi? E o intreaga teorie a conspiratiei, prin care fumatorii incearca sa inghita nefumatorii, sa`i subjuge, sa le acapareze spatiul individual. E de-a dreptul fantastic, aproape senzational ce se intampla in lumea asta!! nu mai exista pic de dreptate si respect. ceva trebuie facut. ceva trebuie organizat pentru ca acesti monstri fumigeni sunt de neoprit! nu mai fiti mototoli, luati atitudine pentru ca acesti teribilisti tutungii sa fie cumva opriti! stiti bine ca nefumatori sunt doar oamenii siguri pe ei! ce dracu`! nici macar atata lucru nu putem face? dumnezeule!  daca nu avem tigarile si bricheta in buzunar sa dovedim ca suntem "tari" si "culi" si "adevarati", atunci macar sa avem bine dezvoltat un spirit protestatar care sa puna pe fuga pughibalele astea pline de nicotina! gata cu manipularea! gata cu subjugarea! e vremea ca rasa pura, rasa care a fost indeajuns de puternica sa spuna NU fumatului sa ruleze! Haidem sa convingem aceste fiinte seci si slabe sa ni se alature noua! Putem, putem, puteeem. (urale si aclamatii pe fundal)

Pana una alta, trecand peste reactiile de rigoare, eu am gasit solutia pentru nefumatorii care vor sa mearga in bar linistiti si sa nu mai inhaleze fumul de tigara al fumatorilor:

casca cu tubul de oxigen. mereu sigur...mereu la indemana.

And so it is...

Excellent News: *Pe 5 septembrie Guano Apes in Parcul Izvor din Bucuresti. yaaay! Can`tWait!

***

undeva candva
dar nu aici
din pamant ochii ai sa-i ridici
undeva candva
dar nu acum
ai sa fii mai bun, vei avea un drum
stai in tine
si-ti doresti sa intalnesti
pe cineva in care poti sa crezi
fara sa te vinzi, fara sa te pierzi

undeva candva
lumea se-ntampla
dar nu stiai ca era a ta
undeva candva
ai uitat sa simti, ai stiut sa minti, si nu-i asa?
stai in tine
si iti doresti sa intalnesti
pe cineva candva in care poti sa crezi
fara sa te vinzi, fara sa te pierzi

undeva candva
lumea se-ntampla
dar nu stiai ca era a ta
undeva candva
ai uitat sa simti, ai stiut sa minti, si nu-i asa?
stai in tine
si iti doresti sa intalnesti
pe cineva candva in care poti sa crezi
fara sa te vinzi, fara sa te pierzi

nu mai stiu, nu mai stiu, nu mai
nu mai stiu, nu mai stiu
daca as fugi, as mai fi...
nu mai stiu, nu mai stiu, nu mai
nu mai stiu, nu mai stiu
daca as fugi, as mai fï eu?...

pe muzica celor de la luna amara, va doresc un sfarsit de vara insorit si frumos. Plec si eu intr-o mini vacanta, pe la mare, pe la munte, ca tot romanu` cu low budget, prin tara, deci.  Probabil o sa revin in septembrie. (:  Au revoir.

ah, uitasem. ii datorez o leapsa Subsemnatei.

Deci, la ce ma uit prima data cand vad un barbat? Pfff. La ochi. Nu la culoarea lor, ci la forma. Sa fie alungiti asa.Si sa aiba gene supermegaextra lungi. Leapsa merge la Raluca. (sorry Ralu`, XOXOXOXOXO.)

da, da.

nosleep nosleep nosleep nosleep nosleep nosleep nosleep nosleep nosleep nosleep nosleep nosleep.

voi cu ce va umpleti noptile de insomnie?

da, da, chiar as avea nevoie de niste idei.

***

*looking in your narcoleptic eyes...*

***

da, da. this is a stupid and non-sens. entry.  da, da. this is a stupid and non-sens. entry.da, da. this is a stupid and non-sens. entry.

da, da, inca sper ca o sa mai incarci vreodata adresa blogului asta dupa ce tocmai ti-ai pierdut 10 secunde din viata citind aberatiile de mai sus.

oh, s-au facut 15. :|

da, da, not funny, i know.

Crima si Pedeapsa

"Crima si Pedeapsa"

F.M. Dostoievski

***

Cartea am citit-o anul trecut. A fost prima carte citita integral de Dostoiesvki. (mai avusesem in trecut cateva incercari esuate in a citi "Idiotul" si "Demonii". Eram in perioada aia in care incepeam 1000 de carti si nu terminam nici una. Dumb. Stiu. Habar n-am de ce faceam asta. Nu ma puteam concentra, mereu gaseam alta carte, care aparent era mai interesanta, si o abandonam pe cea pe care o aveam in pending. Anyways, acum pot sa spun ca m-am vindecat. Dar am dat-o in extrema cealalta. *mereu am fost un om al extremelor, calea de mijloc nu-i pentru mine, haha..haha..ihaha. ok, i`m done*. Acum citesc pana la capat tot ce incep. *al dracu` de bizar obicei, asa-i?* si nu numai atat; adica, dupa ce termin o carte, caut recenzii, comentarii, alte carti scrise despre cartea respectiva. Acum imi aleg cartile cu mai multa atentie. Oricum, nu-mi mai fac liste dinainte. Dupa ce termin o carte,  incep si ma foiesc aiurea,  nu mai am rabdare sa o caut pe urmatoarea. Scotocesc in biblioteca persoanala, in cea a prietenilor, pe net, pe unde mai apuc, uneori mai tin seama si de recomandari..si ma apuc. Asa..si acu` sa ies din paranteza..badabim badabaaam)

Personajul principal al cartii este Rodion Raskolnikov, un fost student din Moscova, in varsta de 23 de ani. Aflat in pragul mizeriei, lipsit de resurse financiare, intrucat si singura sa sursa de venit avea sa dispara (meditatiile pe care le dadea), Raskolnikov infaptuieste nu doar o crima impotriva unui om, ci  si o sinucidere. ...*Imi vine greu, al naibii de greu, sa scriu despre cartea asta. Are o semnificatie aparte pentru mine. (o citeam in acelasi timp cu o persoana draga mie si seara ne intalneam in parc si povesteam. Povesteam ore in sir despre crima, despre Sonia, despre frustrarile existentiale, despre Dunecica, despre Lujin, Razumihin si.. despre un posibil sfarsit. Ne zugraveam finalul cartii in fiecare zi altfel. A fost special. Si inca mai este.) De fapt, mai bine nu mai scriu, sunt "n" recenzii pe net despre "Crima si Pedeapsa", recenzii bune si recenzii mai putin bune. Daca cititi cartea o sa va dati singuri seama de asta.*

Finalul cartii a fost ciudat. Pentru mine cel putin. A fost...neasteptat. Poate prea imprevizibil. Ma asteptam la ceva mai dramatic, dar a fost frumos asa si simplu. Si frumos. Da, frumos frumos. *stiu ca ma repet ca o toanta, dar sunt intr-o stare meditativ-contemplativa, si asta ma face toanta, foarte toanta*

De mentionat teoria lui Raskolnikov  cu privire la impartirea oamenilor in doua categorii: in prima se regasesc oamenii obisnuiti, care traiesc in permanenta supunere, incapabili fiind sa aduca ceva nou.
In a doua categorie gasim oamenii cu spiritul protestatar, oamenii independenti care au darul de a rosti ceva nou. Iar crima lui este un omagiu adus celei din urma.

"...Cei mai multi cer distrugerea lucrurilor de azi in numele binelui de maine, si da, un astfel de om, pentru ideea lui, ar trebui sa verse sange, sa treaca peste cadavre, el, in toata constiinta, nu va pregeta s-o faca..."

Mie mi-au placut toate personajele in egala masura. In fiecare m-am regasit, putin cate putin. Am notat undeva cateva dintre replicile mele preferate. Here they are:

Raskolnikov:

“Eu n-am ucis un om, am ucis un principiu!” , “Am vrut sa fiu un Napoleon si de aceea am ucis… Acum pricepi?”

"Nu m-am plecat in fata ta, ci in fata intregii suferinte umane"

"Stii, Sonia, zise el cu un fel de insufletire, stii ce am sa-ti spun : daca as fi ucis numai din pricina foamei, urma el, apasand pe fiecare cuvant, si privirea lui, desi sincera, avea ceva enigmatic, as fi fost… fericit acum!” .

"Si sunt, sunt indiscutabil un paduche […] pentru ca eu sunt poate mai josnic si mai dezgustator decat insusi paduchele ucis, si fiindca am presimtit dinainte ca am sa mi-o spun dupa ce-am sa ucid! Oare se poate asemana ceva cu groaza asta?! O, ticalosie! ”

Lujin:
"Pasiunea este marturia entuziasmului pe care il trezeste un anumit tel, precum si revolta impotriva imprejurarilor vitrege exterioare care impresoara acest tel"

Svidrigailov:
"Fiecare cauta sa fie fericit si cel mai bine o duce acela care reuseste sa se insele mai bine"

Am incadrat prost acest post la categoria "carti". anyways...

Oh, Yes! pentru ca da (:

News Flash. Mi-am facut (alt) tatuaj.. tananana. :D

Stiu ca mi-am luat o pauza cam lunga de la blogareala, dar pur si simplu m-a parasit chefu` de aberat. Daaaar. O sa revin. Curand! Promit. Ca un Phoenix, ca un Isus, si ca .. ca.. ma rog, intelegeti voi.

Intre timp ma bucur de putina farama de racoare care s-a instalat firav in dulcele-amarul oras al ploilor. (:

Byeee.

Vi pupo mucho pi toti. :*

Bolnav de dragoste

Love sick

Iata ceva foaaaarte interesant. Se pare ca dragostea ar fi  o boala, conform unor studii recente, pe care doctorul Frank Tallis le reda in cartea sa "Love sick".

Citat de pe un forum strain de literatura:

Love is a Mental Illness?

"Love is an Mental Illness. So goes the Dr. Frank Tallis Thesis in his book "Love Sick". This mental Illness has been recognised and recorded in papyrus by early Egyptians thousands of years ago. The symptoms of "Love Sickness" has been well documented by Muslim Physicians and writers of the early Islamic Empires, culminating in the writing of the all-time classic Love Story of "Layla and Majnun" - the Archeytype of all love stories. Love at First Sight, The Exhileration of meeting, The Infinite Possibilites of joy, The Love Triangle, Unrequited Love, The Separation, Yearning for the Beloved and The Madness and finally Death of the Lovers in the absence of each other.

Love starts off with joyfulness but it's a joy that has the inenvitable sadness attached to it. The High's and Lows of Love Sickness is same as that of a manic depressive - a mental illness that is now fully recongnised and has some effective remedy for it. Although love sickness is no longer recognised as an illness - so goes Tallis arguments, it has symptoms that can be readily diagnosed as a mental illness. Love Sickness can kill - from Sappho jumping off a cliff for unrequited love to lovers committing suicide. Love make us irrational. It unsettles us. Turns our world's upside down. Therefore this Illness needs a ready diagnoses and needs to be treated."

Oh well... Mie mi-a spus cineva, o cunostinta oarecare care a patit-o, ca lucrurile decurg frumos la inceput, cand simti si aerul din jurul tau(devine brusc tot mai consistent), mergi pe strada si totul e pufos, ai parte de sinestezii, simti ca totul e asa cum trebuie sa fie si ti se pare ca toul e perfect la modul in care nu mai fusese niciodata pana acum atat de perfect.
Am mai aflat tot de la cineva ca apoi lucrurile decurg din ce in ce mai rau, in faza finala, incepi sa te evapori incet, si nimic nu mai are forma, gust, miros, totul ti se pare derizoriu, consideri ca te poti dispensa de oricine si nu mai dai doi lei la modul serios pe nimeni, nu faci decat sa iti bati joc de oricine iti pica in plasa, fie ca e vorba de amicii tai, de familia ta, de oamenii noi pe care ii cunosti.
Am dedus ca de fapt te doare in pix de toti, ti-e lehamite, incepi sa suferi cu inima(fizic vorbind, ai caderi de tensiune sau palpitatii), mergi pe strada si nu vezi pe nimeni, vezi doar niste carcase care se plimba de colo colo. Nimic nu mai poate fi perfect, frumos, bun, nimic nu merita osteneala, oamenii ti se par toti urati, meschini, insensibili si devii putin mai mizantrop decat erai inainte, daca erai.
In urmatoarea faza se presupune ca preferi sa imparti casa cu o pisica, sau cu niste paianjeni, decat sa o imparti cu oameni, ti se pare ca ei sunt indirect vinovati pentru boala ta, ca si cum nu ti-ar fi spus la timp ca trebuie sa faci tratament si au lasat-o sa se cronicizeze si nimic nu te mai scapa.
Sau ai cealalta solutie: sa participi la consensul tuturor, evitand sa le strici distractia cotidiana si prefacandu-te ca totul e ca la inceput, ca esti sanatos tun si ca nu au de ce sa se mai uite la tine cu expresia aia cu care se uita la un animal ranit pe care totusi le este prea mila sa il eutanasieze desi stiu ca se chinuie crancen si inutil.
Mi-a mai zis individa asta ca tot procesul te face invulnerabil la alte atacuri ale maladiei prin alti agenti, si ei, prostii, nenorocitii, bibicii se asteapta sa iti gasesti pe altcineva cat mai repede(adica alt agent patogen), dar e bine sa ii lasi sa creada, ca te mai distrezi si tu.

Adica da, e cu happy end. :D

Apoi mie asa mi s-a povestit ca este, acuma nu stiu, o fi, n-o fi, n-am de unde sa stiu, zic si eu ce-am auzit de la altii.

Daca e leapsa atunci leapsa sa fie

Am primit si eu aceasta prima leapsa de la  Alex si, asa cum a zis si el, a fost un bun prilej sa fac incursiuni in trecutul indepartat al copilariei mele.

Here it goes.

What was your first:

Car- presupuand ca masina parintilor nu se pune, atunci ma laud doar cu permisul auto, de vreo 2 ani.







Trip within borders- ouch, cred ca pe la 3 ani am fost prima data cu parintii mei la marea Neagra. Mare lucru nu-mi amintesc. Ah, ba da. Stiu ca atunci m-am pierdut de ai mei si m-am aciuiat (ca un catelus) pe langa altii, am locuit in cortul lor vreo 2 zile pana au dat ai mei de mine, desigur cu interventia politiei Constanta.



Trip abroad- None yet. In ultimul timp imi dau seama ca sunt printre putinii ocoliti de noroc la capitolul asta. Imi doresc sa vizitez si eu, ca toata lumea de altfel, cat mai multe locuri, dar in special Japonia, India, California si Egipt. Si nu numai. Momentan se afla in categoria “vise taica, vise”.



Memory- Aici nu ma pot lauda cu cea mai frumoasa prima amintire. A mea dateaza de undeva de pe la 3 ani fara cateva luni si consta intr-un moment nu prea placut. Eram undeva la tara, era iarna si ai mei ma incuiau in camera. Si din plictis si o dorinta caracteristica copiilor, aceea de exploare, am inceput sa scormon in soba de teracota a bunicii cu un iepuras de plastic. Am scos iepurasul de acolo in flacari, l-am trantit in mijlocul covorului de teracota si cand am vazut ca arde, aflata in plin delir al panicii, am acoperit locul care ardea cu o perna. Desigur ca focul a inceput sa izbucneasca si mai mult iar eu din camera nu puteam iesi, asa ca m-am urcat eu frumusel pe lada patului unde aerul era ceva mai “curat”. Norocul meu e ca a venit mama sa verifice ce mai fac, si cam pe ultima suflare m-a scos de acolo. And here I am. Cred ca de acolo mi se trage claustrofobia frumoasa cu care si in ziua de azi ma confrunt si teama de flacari. (a durat ani buni pana mi-am facut curaj sa aprind pana si un amarat de aragaz).



Pet- Tot la tara la bunica-mea aveam un caine maidanez negru cu o pata alba mai jos putin de gat. Il chema Gionica si facea puppy face. Era foarte fidel si jucaus. Tin minte ca atunci cand era inca un cutulan pui l-am luat cu mine la scoala(eram prin clasele primare) si l-am ascuns in banca.

Din pacate ai mei nu prea il indrageau asa ca, au hotarat ca intr-o zi sa-mi faca o “surpriza” si sa-l duca de acasa si sa-l abandoneze intr-o padure. Si cam asta a fost cu primul si singurul meu pet.





Crush- Eram in clasele primare. Il chema Mihai si era cu fix doua luni mai mare decat mine. Ne intalneam la bunici la tara. Ne scriam scrisori, eu eram Sailor Moon si el Mascatul in Frac. (ok, I know, that`s just soooo lame :D). Cu el am experimentat primul sarut, primele lacrimi de amores amores si prima noapte in cimitir. (nu, nu facuram nimic acolo, aveam 12 ani, ce dracu`? pe atunci nu era ca acum,  si nici atunci nu era ca inainte, cam cum iarna nu-I nici pe departe ca vara, se stie). El era foarte pasionat de matematica si de jucatul cu soldatei si de pescuit, activitati pe care, pe mine una, ma scoteau din minti. Ah, imi amintesc ca avea un tricou cu Micky Mouse albastru pe care il adoram. Si era asa un mic filosof in sinea lui. Sau poate eram eu prea amorezata de el si asta ar explica fascinatia mea.Cel mai frumos a fost cand mi-a zis prima oara ca ma iubeste, cred ca n-am mai dormit 2 nopti dupa, de emotii. Toata treaba a durat pana la sfarsitul clasei a 7-a. Pentru ca, asa cum ar spune Coelho intr-un exces de redundanta caracteristica lui “Totul are un sfarsit”.



Discovery- pe la 3 ani si ceva am descoperit ca pot sa dau din maini o zi intreaga ca tot nu-mi pot lua zborul.



Job- prin clasa a 9-a mergeam in week-end cu niste colege la o sera sa plantam flori. Eram platite pe zi si luam cam 60.000-70.000 lei vechi.



Idol- habar n-am, Sailor Moon se pune?



Creation- poezii, povestioare fantastice cu feti frumosi si zane bune.

Si cum leapsa tre` musai sa mearga mai departe, o trimit si eu catre: Roxana, Raluca, Ank si PinguinulFurios

Unit 731

Nu demult am descoperit pe Wikipedia un articol despre Unit 731. Poate multi stiati deja de ea. Unitatea 731 functiona ca  o institutie de  cercetare si dezvoltare a armelor biologice. Ce era ea de fapt?  Un experiment al armatei imperiale japoneze care se ocupa cu experimente mortale pe oameni in perioada celui de-al II-lea razboi Sino-Japonez (1937-1945), si desigur in perioada celui de-al II-lea Razboi Mondial. A fost infiintata initial cu scopul de a contoriza influenta ideologica si politica a dusmanilor.
Poiectul special numit "Maruta" folosea oamenii, asa cum am spus, pentru diverse experimente. Subiectii-test erau adunati din randul populatiei inconjuratoare si includea si copii, batrani si chiar femei insarcinate. Experimentele erau efectuate fara ca subiectii sa fie anesteziati, deoarece se credea ca anestezia ar putea afecta rezultatele. Si prin urmare, subiectii in cauza erau legati si supusi experimentelor cu forta.
De asemenea in randul subiectilor de regaseau si prizonierii de razboi care erau disecati fara anestezie, precum si prizonieri infectati cu diferite boli. Disectiile erau efectuate si in randul femeilor insarcinate (uneori insemninate artificial  de catre doctori, sau chiar violate de catre acestia, urmand ca uneori  fetusul sa fie extras inainte de nastere).
Prizonierilor li se amputau membrele pentru a testa pierderile de sange. Deseori dupa amuputare, membrele erau reasamblate in alte parti ale corpului decat cele initiale. Unora li se extragea stomacul, dupa care esofagul era reatasat intestinelor. Parti ale creierului, ficatului, plamanilor erau complet disecate.

Cateva dintre experimentele Unitatii 731:


-erau atarnati cu capul in jos, pentru a vedea cat timp dureaza pana ce vor fi avut sa moara;
-le era injectata urina de cal in rinchi;
-erau infometati si nu li se oferea apa, pentru a determina perioada exacta in care  organismul rezista fara mancare si apa;
-erau pusi pe scaunul electric pana acestia mureau;
-erau expusi la temperaturi fie foarte ridicate, fie foarte scazute, pana cand corpul uman avea sa cedeze;
-li se injecta sange apartind diferitelor specii de animale, pentru a studia efectul acestora in organismul uman;
-erau expusi unor doze letale de raze X;
-le era injectata apa de mare, pentru a putea vedea daca salina din corp putea fi substituita de aceasta;
-se injecta aer in artere pentru a determina timpul exact in care circulatia sangvina avea sa se opreasca;

Si astea sunt doar cateva din experimentele pe care Unit 731 le aplica prizonierilor de razboi bolnavi, si nu numai.

De dragul stiintei.

Si daca detineti rabdare de fier,  aveti mai jos un filmulet de 19 minute despre Unit 731:

http://www.youtube.com/watch?v=bAp8bSdE5MQ]