The King and the Clown (2005)

Trebuie sa recunosc ca desi la inceput am avut indoieli, industria cinematografica asiatica a reusit sa ma cucereasca. Reticenta mea initiala consta in faptul ca asiaticii in general au un sistem de valori putin diferit fata de al nostru si un umor parca regional, dar cateodata acest lucru este exact motivul pentru care ai alege sa vezi un film asiatic. Dand peste "The King and The Clown" si simtind o pofta launtrica de kung fu am zis ca nu ar strica sa il vad, mai ales ca nota de pe iMDB deseori imi starneste curiozitati.
In "The King and The Clown" (Wang-ui namja) este prezentata la inceput o adunatura destul de pestrita de street perfomers din Koreea secolului XVI, care isi castigau existenta facand tot felul de spectacole, acrobatii, teatru de comedie si alte exhibitii specifice meleagurilor. Pe parcurs ne dam seama ca desi simpatic in sine, si plin de oameni binevoitori si joviali grupul isi complementeaza venitul si prin mici gainarii si prin prostitutie. Inca de la inceput se remarca doua personaje pitoresti, Jangsaeng si travestitul Gonggil. Intre ei este legata o puternica camaraderie, care il face pe Jangsaeng, satul de marsaviile comise, sa isi ia prietenul si sa plece in lumea larga in cautarea unei noi trupe. Cei doi au o idee noua, pe cat de revolutionara pe atat de periculoasa. Ei se apuca sa joace teatru satiric pe seama regelui aflat atunci in functie, inspiratia lor avandu-si originile in barfele care circulau in acea vreme mai rapid decat un gras la bufetul suedez. Dupa o vreme in care treburile incepusera sa mearga bine si banii sa curga garla, ajunsi si foarte high profile, celor doi li se aranjeaza sa isi joace faimoasele roluri chiar in fata regelui care era, cum am mentionat anterior, insusi subiectul lor de batjocura. Aceasta reprezentatie a starnit multa verva in randul audientei, lumea ajungand sa aibe convinegerea ca acela va fi ultimul lor act. Desi se asteptau ca scafarliile lor sa fie noi ornamente pentru portile cetatii, ei, cu un avant revolutionar, duc la bun sfarsit spectacolul, iar cliseisticul rege excentric si plictisit se arata extrem de amuzat si intrigat de curajul lor nebunesc, ajungand pana la a-i numi clovnii sai personali, si aranjeaza ca ei sa primeasca cazare la palat si sa isi etaleze abilitatile ori de cate ori este necesar. Acest salt pe scara sociala si faptul ca regele se indragosteste de Gonggil le va aduce in schimb doar neplaceri, invidii, comploturi si tentative de asasinat. Intr-un sfarsit Jangsaeng ajunge in temnita, cu ochii scosi iar Gonggil, lipsit de prietenul sau si de orice libertate incearca sa se sinucida. Finalul este extraordinar de incarcat emotional si desi filmul este unul cu un buget destul de limitat si cu o oaresce tenta gay,(mentionez ca sunt pe alocuri homofob) nu pot sa nu il recomand.