Citesc un entry din blogul unuia, nu dau nume (ptiu, bata-ta sa te bata de pui mic si impersonator de mare viteaz, ca-mi sunt simpatici astia newbies la capitolul carcoteli si cu nume de rocari yuppies inraiti la 19 ani), si-l inchid.
Bag de seama ca avem doua tipuri de reactii extreme majore in viata: cei care is impotriva chestiilor apreciate de multi(fie din reflex contrist, fie de amorul artei si al datului in stamba, sau pentru ca e pur si simplu cool sa te uiti la un film doar ca sa il poti critica dupa aia si sa strici cheful tuturor - mai fac din astea uneori), si cei ce se vor mama ranitilor si, pentru ca au suferit in copilarie de variate complexe, incep a lua apararea celor criticati si aratati cu degetul. Ai fost gras cand erai mic, pai bine-bine, acum cand un amic de-al tau o sa faca o gluma cu grasi o sa ii dai peste bot zicand: "Nu fi rau, si eu cand eram copil sufeream din cauza kilogramelor in plus!", treaca-mearga, doar nu s-a dus la persoana vizata sa ii zica in fata: "Ba, esti un gras!" ci doar a facut o remarca...in fine, nici nu stiu cu ce m-am luat de spun chestiile astea...
Probabil ma gandesc ca mai dau dovada de ambele atitudini cateodata si ca sufar de borderline. Nu asta e problema, problema e mersul in parc.
Ma trantesc pe o banca. Am o stare narcotica, nu simt nimic, vad lucruri, ma ia cu senzatia de vertij...calc pe nori din vata de zahar...ah,stai.. tocmai ce ma trantisem pe o banca.
Pun pariu ca daca as vrea sa vorbesc nu as putea lega doua vorbe.
La dracu, oameni isi fac poze in jur si vorbesc despre mancare. Ma trec transpiratii reci, e cert, stau aici pana imi revin...nici nu-mi pot aprinde o tigara.
Un ciudat se posteaza langa mine...Uau - a plecat, ce fericire, asa amortita cum sunt nici o injuratura sanatoasa nu i-as putea formula.
Multumesc!...Multumesc! - pentru sprijin.
Nu stiu cum pare din exterior, din interior se vede foarte indiferent.
Bai, lumea vorbeste mult in jur, eu nu pot vorbi deloc. Daca stai calm si taci intr-un trip continuu e clar, totul merge struna. Ptiu, da ce bine aud tot ce se petrece in jur, stanga, dreapta.
Vine un nene si ma intreaba cum poate ajunge pe Cameliei.
Ahahahahahahaaaa - Eu raspund cu singura voce cu care presupun ca mai functionez - foarte politicoasa - rasu' e doar in sinea mea.
I-am zis aberatii pe care cu greu mi le pot aminti dupa 2 secunde. Aveam bizarul sentiment ca si mosul era in aceeasi stare de debusolare, toti mi se pareau la fel de debusolati, babele cu nepoti in carucior, fetiscanele pe role, pedofilii din tufis - toti! Ha-ha!
Ma uit la scrumiera portabila si imi vine s-o fumez, daca o tigara nu pot.
Imi fac un calcul in minte. Revin, vad doi oameni cu un carucior, parca ar fi doi pancari sparti.
Nu scot nici un sunet, scot Corby-ul meu din buzunar si dau s-o sun pe Diana. Nu raspunde. Probabil e la cursuri. Ii dau un mesaj si-i spun ca mi-e dor de ea. Astept cateva minute dar tot nu-mi raspunde. Chiar mi-e dor de ea. M-a sunat la o ora dar nu i-am mai raspuns. E mai bine sa nu mai vorbim acum. E mult mai bine. Planul meu e pus la punct, pana la cel mai mic amanunt si nu as vrea sa ma dau de gol in vreun fel. Ii cumparasem Dianei de la magazin un fes din ala fistichiu de se poarta anu` asta, d-ala Smurf style, de piticot asa. I-ar fi stat bine cu el. Dar o sa-l pastrez eu. N-am sa-l port dar am sa mi-o imaginez pe ea purtandu-l.
Ma opresc aici, n-as vrea sa va mai plictisesc cu aberatiile mele.
Seara buna, oameni buni.
